Take a photo of a barcode or cover
A review by epictetsocrate
Dans la abator by Lawrence Block
4.0
La mijlocul celei de-a cincea runde, puştiul în şort albastru şi-a zguduit adversarul cu o stângă serioasă în maxilar. Imediat după, i-a tras o dreaptă drept în cap.
— E gata să se prăbuşească, a spus Mick Ballou.
Chiar aşa arăta, dar când băiatul în albastru a început să se clatine, celălalt a reuşit să-i fure un pumn şi s-a agăţat anevoie în clinci. Înainte ca arbitrul să îi despartă, i-am putut zări ochii. Păreau opaci, neconcentraţi.
— Cât a mai rămas?
— Peste un minut.
— Timp berechet, a spus Mick. Fii atent cum omul tău îl face lat pe băiat. La cât e de mic, e tare ca un taur.
Nu erau chiar aşa mici. Boxau la categoria semimijlocie, ceea ce însemna că aveau în jur de 70 kg. Cândva ştiam limitele de greutate ale tuturor categoriilor, însă pe-atunci era uşor. Acum numărul categoriilor lor s-a dublat, au apărut tot felul de nuanţe şi există trei organizaţii diferite, fiecare cu propriul ei campion. Cred că moda a început când cineva şi-a dat seama că e mai uşor să promovezi o partidă de titlu şi s-a ajuns acum de numai la aşa ceva mai poţi să asişti.
Meciul la care asistam însă, nu avea nici o miză de titlu şi era hăt-departe de strălucirea şi amploarea luptelor de campionat ţinute în cazinourile din Vegas şi Atlantic City. Mai exact spus, eram într-o baracă din blocuri de beton pe o stradă întunecată din Maspeth, o zonă industrială pustie din cartierul Queens, mărginită la sud şi la vest de secţiunile Greenpoint şi Bushwick ale Brooklyn-ului şi delimitată de restul cartierului de un semicerc de cimitire. Ai fi putut trăi toată viaţa în New York fără să ajungi vreodată în Maspeth sau puteai trece cu maşina pe acolo de zeci de ori fără să ai habar unde eşti. Cu depozitele, fabricile şi străzile rezidenţiale sordide de acolo, slabe şanse ca cineva să treacă Maspeth pe lista sa scurtă a locurilor pentru investiţii viitoare, dar presupun că nu se ştie niciodată. Mai devreme sau mai târziu, investitorii rămân în pană de locuri şi-atunci depozitele părăginite ar putea fi readuse la viaţă, transformate în hogeacuri pentru artişti, iar tinerii ecologişti urbani vor smulge cartonul gudronat putred de pe pereţii caselor terasate şi vor redecora interioarele. Atunci, de-a lungul trotuarelor de pe Grand Avenue vor creşte arbori de ginkgo biloba şi va fi câte-un aprozar coreean la fiecare intersecţie.
Până una alta, singurul semn pe care îl văzusem şi care să trimită la viitorul glorios al cartierului era New Maspeth Arena. Cu câteva luni în urmă, Madison Square Garden închisese sala Felt Forum în vederea renovării, iar cândva, pe la începutul lui decembrie, New Maspeth Arena se deschisese, oferind o serie de meciuri de box în fiecare seară de joi, rundele preliminarii începând în jur de şapte.
— E gata să se prăbuşească, a spus Mick Ballou.
Chiar aşa arăta, dar când băiatul în albastru a început să se clatine, celălalt a reuşit să-i fure un pumn şi s-a agăţat anevoie în clinci. Înainte ca arbitrul să îi despartă, i-am putut zări ochii. Păreau opaci, neconcentraţi.
— Cât a mai rămas?
— Peste un minut.
— Timp berechet, a spus Mick. Fii atent cum omul tău îl face lat pe băiat. La cât e de mic, e tare ca un taur.
Nu erau chiar aşa mici. Boxau la categoria semimijlocie, ceea ce însemna că aveau în jur de 70 kg. Cândva ştiam limitele de greutate ale tuturor categoriilor, însă pe-atunci era uşor. Acum numărul categoriilor lor s-a dublat, au apărut tot felul de nuanţe şi există trei organizaţii diferite, fiecare cu propriul ei campion. Cred că moda a început când cineva şi-a dat seama că e mai uşor să promovezi o partidă de titlu şi s-a ajuns acum de numai la aşa ceva mai poţi să asişti.
Meciul la care asistam însă, nu avea nici o miză de titlu şi era hăt-departe de strălucirea şi amploarea luptelor de campionat ţinute în cazinourile din Vegas şi Atlantic City. Mai exact spus, eram într-o baracă din blocuri de beton pe o stradă întunecată din Maspeth, o zonă industrială pustie din cartierul Queens, mărginită la sud şi la vest de secţiunile Greenpoint şi Bushwick ale Brooklyn-ului şi delimitată de restul cartierului de un semicerc de cimitire. Ai fi putut trăi toată viaţa în New York fără să ajungi vreodată în Maspeth sau puteai trece cu maşina pe acolo de zeci de ori fără să ai habar unde eşti. Cu depozitele, fabricile şi străzile rezidenţiale sordide de acolo, slabe şanse ca cineva să treacă Maspeth pe lista sa scurtă a locurilor pentru investiţii viitoare, dar presupun că nu se ştie niciodată. Mai devreme sau mai târziu, investitorii rămân în pană de locuri şi-atunci depozitele părăginite ar putea fi readuse la viaţă, transformate în hogeacuri pentru artişti, iar tinerii ecologişti urbani vor smulge cartonul gudronat putred de pe pereţii caselor terasate şi vor redecora interioarele. Atunci, de-a lungul trotuarelor de pe Grand Avenue vor creşte arbori de ginkgo biloba şi va fi câte-un aprozar coreean la fiecare intersecţie.
Până una alta, singurul semn pe care îl văzusem şi care să trimită la viitorul glorios al cartierului era New Maspeth Arena. Cu câteva luni în urmă, Madison Square Garden închisese sala Felt Forum în vederea renovării, iar cândva, pe la începutul lui decembrie, New Maspeth Arena se deschisese, oferind o serie de meciuri de box în fiecare seară de joi, rundele preliminarii începând în jur de şapte.