A review by epictetsocrate
Dubla flacără: dragoste şi erotism by Cornelia Rădulescu, Octavio Paz

4.0

Pentru mine, realitatea sensibilă a fost întotdeauna un izvor de surprize. Dar şi de evidenţe. Într-un articol din 1940 mă refeream la poezie ca la „mărturia simţurilor”. Mărturie veridică – imaginile ei sunt palpabile, vizibile şi audibile. Sigur, poezia e făcută din cuvinte înlănţuite care ne trimit reflexe, sclipiri şi scânteieri – sunt realităţi sau miraje? Rimbaud spunea: Et j'ai vu quelquefois ce que l'homme a cru voir. Contopire între a vedea şi a crede. În conjuncţia acestor două cuvinte stă secretul poeziei şi cel al mărturiilor ei: ceea ce ne arată poezia nu vedem cu ochii trupeşti, ci cu ochii spiritului. Poezia ne face să atingem impalpabilul şi să ascultăm valurile tăcerii care acoperă un peisaj devastat de insomnie. Mărturia poetică ne descoperă o altă lume înăuntrul acestei lumi, o altă lume care este lumea aceasta. Fără a-şi pierde puterile, simţurile devin slujitorii imaginaţiei şi ne fac să auzim inaudibilul şi să vedem imperceptibilul. De altfel, nu la fel se întâmplă şi în vis şi în întâlnirea erotică? În vis, ca şi în acuplare, îmbrăţişăm fantasme. Perechea noastră are corp, faţă şi nume, dar realitatea ei concretă, în momentul cel mai intens al îmbrăţişării, se risipeşte într-o cascadă de senzaţii care, la rândul lor, se risipesc. Există o întrebare pe care şi-o pun toţi îndrăgostiţii, şi în ea se condensează misterul erotic: cine eşti? Întrebare fără răspuns… Simţurile sunt şi nu sunt din această lume. Prin ele poezia aruncă o punte între a vedea şi a crede. Pe această punte imaginaţia capătă trup, iar trupurile devin imagini.