Scan barcode
A review by epictetsocrate
The Adventures and Misadventures of Maqroll by Álvaro Mutis
4.0
Când credeam că prin mâinile mele trecuseră toate scrierile, scrisorile, documentele, relatările şi amintirile Gabierului Maqroll şi că cei care-mi cunoşteau interesul pentru tot ce însemnase viaţa sa epuizaseră căutările după orice urmă scrisă a nefericitelor lui peregrinări, hazardul mi-a rezervat o surpriză ciudată, când mă aşteptam mai puţin.
Una din plăcerile secrete pe care mi-o oferă plimbările prin Cartierul Gotic din Barcelona este să-i vizitez anticariatele, după părerea mea cele mai bine aprovizionate şi ai căror patroni păstrează încă acele talente subtile, acele intuiţii gratificante, acea ştiinţă scumpă la vorbă care constituie de fapt virtuţile unui librar adevărat, specie pe cale de iminentă extincţie. Zilele trecute am intrat pe strada Botillers, unde m-a atras vitrina unui anticariat de obicei închis şi care oferă lăcomiei colecţionarilor piese realmente excepţionale. În ziua aceea era deschis. Am pătruns cu religiozitatea cu care intri în sanctuarul vreunui rit uitat. Un bărbat tânăr, cu barbă neagră de evreu levantin, obraz ca de fildeş şi ochi apoşi, negri, încremeniţi într-o expresie de vagă mirare, stătea în spatele unui morman de cărţi şi de hărţi pe care le cataloga cu un scris mărunt de pe alte timpuri. Mi-a zâmbit uşor şi, ca un librar de bună tradiţie, m-a lăsat să scotocesc printre rafturi, încercând să rămână cât mai neobservat. În timp ce puneam deoparte cărţile pe care voiam să le cumpăr, am dat deodată de o frumoasă ediţie legată în piele purpurie a cărţii lui P. Raymond pe care o căutam de ani de zile şi al cărei titlu reprezintă în sine o frumoasă promisiune: Enquête du Prévôt de Paris sur l’assassinat de Louis Duc D’Orléans (Ancheta starostelui Parisului asupra asasinării Ducelui Ludovic d’Orléans) editată de Biblioteca Şcolii din Chartres, în 1865. Iată cum o întâmplare, un noroc al sorţii îmi răsplătea ani de aşteptare când îmi luasem de mult gândul. Am luat cartea, fără s-o deschid, şi l-am întrebat pe tânărul bărbos cât costă. Mi-a spus preţul cu tonul acela categoric, definitiv şi fără drept de apel, care face şi el parte din caracteristicile înaltei sale bresle. Am plătit fără ezitare, am cumpărat şi celelalte cărţi alese şi am ieşit ca să mă bucur singur de achiziţia mea, cu o voluptate negrăbită şi delicioasă, pe o bancă din mica piaţă în care se găseşte statuia lui Ramón Berenguer cel Mare. Frunzărind cartea am văzut că ultima copertă era prevăzută cu un buzunar mare, menit să păstreze iniţial hărţi şi arbori genealogici ce completau savurosul text al profesorului Raymond. În locul lor, am dat de un teanc de foi, majoritatea de culoare roz, galben sau albastru, care păreau facturi comerciale sau fişe contabile. Uitându-mă mai bine, am văzut că erau acoperite de un scris mărunt, cam tremurător, febril aş zice, aşternut cu un creion chimic, din când în când udat cu salivă de autorul înghesuitelor rânduri. Erau scrise pe ambele părţi, evitând grijuliu locurile tipărite şi care, cum am putut constata, erau într-adevăr tot felul de formulare comerciale. Deodată mi-a sărit în ochi o frază, făcându-mă să dau uitării scrupuloasa investigaţie a istoricului francez despre mişelescul asasinat al fratelui lui Carol al VI-lea al Franţei, ordonat de Ioan-fără-Frică, duce de Burgundia. Pe ultima filă, la sfârşit, cu cerneală verde şi un scris ceva mai ferm, am citit: „Scris de Gabierul Maqroll în timpul urcării râului Xurandó. A se înmâna Lui Flor Estévez, oriunde s-ar găsi. Hotelul Flandra, Anvers.” Cum cartea avea numeroase sublinieri şi note scrise cu acelaşi creion, era uşor de dedus că omul nostru, pentru a nu se despărţi de aceste pagini, a preferat să le păstreze în buzunarul destinat unor scopuri mai înalte şi mai academice.
Una din plăcerile secrete pe care mi-o oferă plimbările prin Cartierul Gotic din Barcelona este să-i vizitez anticariatele, după părerea mea cele mai bine aprovizionate şi ai căror patroni păstrează încă acele talente subtile, acele intuiţii gratificante, acea ştiinţă scumpă la vorbă care constituie de fapt virtuţile unui librar adevărat, specie pe cale de iminentă extincţie. Zilele trecute am intrat pe strada Botillers, unde m-a atras vitrina unui anticariat de obicei închis şi care oferă lăcomiei colecţionarilor piese realmente excepţionale. În ziua aceea era deschis. Am pătruns cu religiozitatea cu care intri în sanctuarul vreunui rit uitat. Un bărbat tânăr, cu barbă neagră de evreu levantin, obraz ca de fildeş şi ochi apoşi, negri, încremeniţi într-o expresie de vagă mirare, stătea în spatele unui morman de cărţi şi de hărţi pe care le cataloga cu un scris mărunt de pe alte timpuri. Mi-a zâmbit uşor şi, ca un librar de bună tradiţie, m-a lăsat să scotocesc printre rafturi, încercând să rămână cât mai neobservat. În timp ce puneam deoparte cărţile pe care voiam să le cumpăr, am dat deodată de o frumoasă ediţie legată în piele purpurie a cărţii lui P. Raymond pe care o căutam de ani de zile şi al cărei titlu reprezintă în sine o frumoasă promisiune: Enquête du Prévôt de Paris sur l’assassinat de Louis Duc D’Orléans (Ancheta starostelui Parisului asupra asasinării Ducelui Ludovic d’Orléans) editată de Biblioteca Şcolii din Chartres, în 1865. Iată cum o întâmplare, un noroc al sorţii îmi răsplătea ani de aşteptare când îmi luasem de mult gândul. Am luat cartea, fără s-o deschid, şi l-am întrebat pe tânărul bărbos cât costă. Mi-a spus preţul cu tonul acela categoric, definitiv şi fără drept de apel, care face şi el parte din caracteristicile înaltei sale bresle. Am plătit fără ezitare, am cumpărat şi celelalte cărţi alese şi am ieşit ca să mă bucur singur de achiziţia mea, cu o voluptate negrăbită şi delicioasă, pe o bancă din mica piaţă în care se găseşte statuia lui Ramón Berenguer cel Mare. Frunzărind cartea am văzut că ultima copertă era prevăzută cu un buzunar mare, menit să păstreze iniţial hărţi şi arbori genealogici ce completau savurosul text al profesorului Raymond. În locul lor, am dat de un teanc de foi, majoritatea de culoare roz, galben sau albastru, care păreau facturi comerciale sau fişe contabile. Uitându-mă mai bine, am văzut că erau acoperite de un scris mărunt, cam tremurător, febril aş zice, aşternut cu un creion chimic, din când în când udat cu salivă de autorul înghesuitelor rânduri. Erau scrise pe ambele părţi, evitând grijuliu locurile tipărite şi care, cum am putut constata, erau într-adevăr tot felul de formulare comerciale. Deodată mi-a sărit în ochi o frază, făcându-mă să dau uitării scrupuloasa investigaţie a istoricului francez despre mişelescul asasinat al fratelui lui Carol al VI-lea al Franţei, ordonat de Ioan-fără-Frică, duce de Burgundia. Pe ultima filă, la sfârşit, cu cerneală verde şi un scris ceva mai ferm, am citit: „Scris de Gabierul Maqroll în timpul urcării râului Xurandó. A se înmâna Lui Flor Estévez, oriunde s-ar găsi. Hotelul Flandra, Anvers.” Cum cartea avea numeroase sublinieri şi note scrise cu acelaşi creion, era uşor de dedus că omul nostru, pentru a nu se despărţi de aceste pagini, a preferat să le păstreze în buzunarul destinat unor scopuri mai înalte şi mai academice.