Scan barcode
aloyamr's review against another edition
A book and a philosopher on a sphere of their own.
Probably i should've read this when am 50 or 60 or never but canon events can't be reversed.
That said, i wanted to write a proper in depth review for this book so badly; however, the more i tried the more i got the feeling am getting way too personal for Goodreads so i decided my notes for this one shall stay sealed.
Anyway 6/5 stars
Probably i should've read this when am 50 or 60 or never but canon events can't be reversed.
That said, i wanted to write a proper in depth review for this book so badly; however, the more i tried the more i got the feeling am getting way too personal for Goodreads so i decided my notes for this one shall stay sealed.
Anyway 6/5 stars
lukiut's review against another edition
3.0
Pe lângă stilul de scriere și exprimare al lui Cioran, care este un fel de punct sensibil al meu, dacă pot să spun așa, misoginismul atât de pe față din cartea asta și anumite auto-contraziceri în mod repetat nu mă lasă să îi dau mai mult de 3 steluțe.
Se vede că este prima carte a autorului și cu atât mai mult că a fost scrisă în jurul vârstei de 20 de ani: atitudinea extrem de nihilistă tipică lui Cioran este însoțită de disperarea caracteristică tinereții, perioadă în care știi că mai ai (posibil) o grămadă de timp în care să-ți găsești un scop pe pământ, dar în același timp simți cum te apropii de vârste mai înaintate și ești nesigur în legătură cu viitorul. Oare chiar ai atât de mult timp pe cât pare că ai? Și dacă ai, cu ce scop? Ce să faci cu el?
Recunosc că Cioran nu e pentru oricine. Limbajul lui reușește să-ți inducă starea de disperare pe care el încearcă să o redea în carte. Cel puțin cu mine a reușit și, deși am observat încă de la început mici contraziceri, trebuie să recunosc că simțeam că mi se mulează cartea pe suflet. Nu știu dacă era pentru că chiar mi se mula pe suflet sau pentru că stilul autorului m-a făcut să cred asta de fapt.
Dar din nou, când a venit vorba de misoginismul pe față, când am ajuns la pasajele în care afirma, pe scurt, că femeile nu sunt capabile să înțeleagă părțile mai adânci, metafizice ale vieții, am făcut un pas înapoi puțin mai mult scârbită. Pe parcursul cărții, a continuat să adreseze diferite remărci oamenilor: oamenii sunt de x și y tipuri, oamenii suferă, oamenii se schimbă etc. Gândind, totuși, în binaritatea genului tipică perioadei în care el a scris și excluzând femeile ca fiind nule și deci inapte de a înțelege și/sau trăi tot ce a descris el în carte, oare căror alți „oameni” li se adresa? Să fi fost oameni doar bărbații în concepția lui?
Am de gând să mai citesc cărți de-ale lui Cioran, chit că pentru simplul fapt că-mi place stilul de scriere. Sper că scapă și de misoginism în viitoarele lui opere, deși nu prea cred, dar rămâne de văzut.
Se vede că este prima carte a autorului și cu atât mai mult că a fost scrisă în jurul vârstei de 20 de ani: atitudinea extrem de nihilistă tipică lui Cioran este însoțită de disperarea caracteristică tinereții, perioadă în care știi că mai ai (posibil) o grămadă de timp în care să-ți găsești un scop pe pământ, dar în același timp simți cum te apropii de vârste mai înaintate și ești nesigur în legătură cu viitorul. Oare chiar ai atât de mult timp pe cât pare că ai? Și dacă ai, cu ce scop? Ce să faci cu el?
Recunosc că Cioran nu e pentru oricine. Limbajul lui reușește să-ți inducă starea de disperare pe care el încearcă să o redea în carte. Cel puțin cu mine a reușit și, deși am observat încă de la început mici contraziceri, trebuie să recunosc că simțeam că mi se mulează cartea pe suflet. Nu știu dacă era pentru că chiar mi se mula pe suflet sau pentru că stilul autorului m-a făcut să cred asta de fapt.
Dar din nou, când a venit vorba de misoginismul pe față, când am ajuns la pasajele în care afirma, pe scurt, că femeile nu sunt capabile să înțeleagă părțile mai adânci, metafizice ale vieții, am făcut un pas înapoi puțin mai mult scârbită. Pe parcursul cărții, a continuat să adreseze diferite remărci oamenilor: oamenii sunt de x și y tipuri, oamenii suferă, oamenii se schimbă etc. Gândind, totuși, în binaritatea genului tipică perioadei în care el a scris și excluzând femeile ca fiind nule și deci inapte de a înțelege și/sau trăi tot ce a descris el în carte, oare căror alți „oameni” li se adresa? Să fi fost oameni doar bărbații în concepția lui?
Am de gând să mai citesc cărți de-ale lui Cioran, chit că pentru simplul fapt că-mi place stilul de scriere. Sper că scapă și de misoginism în viitoarele lui opere, deși nu prea cred, dar rămâne de văzut.
orange_debbie's review against another edition
5.0
Not what one typically expects a philosophical essay to be. Halfway between that and prose poetry in my opinion, in a way that I loved.
e333mily's review against another edition
5.0
in 2016 i saw a quote from cioran on tumblr & downloaded the pdf of this book. i printed it out & highlighted all my favourite parts in green. it became a crumpled, coffee-stained collection of papers that i probably still have somewhere, in my room.
years later i found a hard copy in a brooklyn bookstore & have been slowly making my way through it again, underlining all my favourite parts in black pen. i think i have finally come to understand that i detest cioran’s philosophy & love his lyricism.
but when you are sad it is nice to have someone else tell you about sadness. it’s so self indulgent but also so comforting when this /thing you think is so uniquely yours is actually so universal. and it’s been turned into something so poetic.
here are some of my favourite underlined bits:
“I live because the mountains do not laugh and the worms do not sing...For one who has lost everything there is nothing left in life except the passion of the absurd.”
“On summer afternoons haven’t you experienced that sensation of strange pleasure when you abandon yourself to the senses without any special thought and when intimations of serene eternity bring an unusual peace to your soul? It is as if all worldly worries and all spiritual doubts grow dumb in front of a display of overwhelming beauty, whose seductions render all questions superfluous.”
“If pain is part of your being, overcoming it is like a loss and causes a pang of regret. I owe to suffering the best parts of myself as well as all that I have lost in life.”
years later i found a hard copy in a brooklyn bookstore & have been slowly making my way through it again, underlining all my favourite parts in black pen. i think i have finally come to understand that i detest cioran’s philosophy & love his lyricism.
but when you are sad it is nice to have someone else tell you about sadness. it’s so self indulgent but also so comforting when this /thing you think is so uniquely yours is actually so universal. and it’s been turned into something so poetic.
here are some of my favourite underlined bits:
“I live because the mountains do not laugh and the worms do not sing...For one who has lost everything there is nothing left in life except the passion of the absurd.”
“On summer afternoons haven’t you experienced that sensation of strange pleasure when you abandon yourself to the senses without any special thought and when intimations of serene eternity bring an unusual peace to your soul? It is as if all worldly worries and all spiritual doubts grow dumb in front of a display of overwhelming beauty, whose seductions render all questions superfluous.”
“If pain is part of your being, overcoming it is like a loss and causes a pang of regret. I owe to suffering the best parts of myself as well as all that I have lost in life.”
s4mridhi's review against another edition
3.0
22 y/o Cioran is still decent Cioran but not Cioran at Cioran’s peak
malakbel_vorona's review against another edition
5.0
though i disagree with cioran on many things, his views on passions, on love, on the creeping realization of death and nothingness, speak to me through his unmatched prose, which itself has inspired my own writing. i love this book not necessarily as philosophy but as poetry.
brenticus's review against another edition
challenging
dark
reflective
slow-paced
4.0
It's a bit hard to review this because Cioran clearly gets despair and suffering in a way few do, but he also just kind of wallows in it. His writing and insights are beautiful, but his worldview and philosophy are profoundly unhelpful. This is almost closer to a work of poetry than of philosophy.
That said, my copy has so many sticky notes in it that it's daunting to sort through them. Even if his drive towards the absurd, the sexual, and the lazy is unhelpful, it provokes thought in a way few works can. He discusses despair in a way that speaks right to your own suffering, and then he has a paragraph talking about it in a way that jolts you out of it, confuses the mind and destroys the relatability. And, oddly enough, that formula works wonders for considering how the work relates to your own experience.
So it's an odd work, where the insights are so profoundly unhelpful that they prompt you to think of your own experiences and your own philosophy. It's a remarkable work in some ways and borderline drivel in others. I'm not sure I'd recommend it, but god knows I'll read it again.
That said, my copy has so many sticky notes in it that it's daunting to sort through them. Even if his drive towards the absurd, the sexual, and the lazy is unhelpful, it provokes thought in a way few works can. He discusses despair in a way that speaks right to your own suffering, and then he has a paragraph talking about it in a way that jolts you out of it, confuses the mind and destroys the relatability. And, oddly enough, that formula works wonders for considering how the work relates to your own experience.
So it's an odd work, where the insights are so profoundly unhelpful that they prompt you to think of your own experiences and your own philosophy. It's a remarkable work in some ways and borderline drivel in others. I'm not sure I'd recommend it, but god knows I'll read it again.