Scan barcode
mash369's review
4.0
easy to read historical fiction murder mystery. Not as good as Steve Berry or Dan Brown but still entertaining.
andrealoverke's review
3.0
good book. and some twists I totally didn't expect. read it in Dutch, should have read it in English, that would have made it better.
dimgiav's review
3.0
A book that i got totally random. At first i thought it was just ok, but at some point i could not leave it till the end. if you like fiction based on historical persons then it will be more than good for you. [a:A.J. Hartley|270624|A.J. Hartley|https://d.gr-assets.com/authors/1311026941p2/270624.jpg] does nice job revealing the plot in parts so you won't bored.
wildflowerz76's review
4.0
At last year's Dragon*Con, I had a free time slot and nothing to do, so I went with a friend to a panel of best-selling authors. Now, I do love to read, but this one was being done by the Writer's Track. While I do love to read, as is obvious by these posts, I'm not a writer. So, I generally avoid that track. Still, it was a chance to get to see Jim Butcher. Laurell K. and Sherrilyn Kenyon were on the panel too, but I'd seen both before and I didn't care to see the second one ever again. There were also 3 other authors on the panel. So, I was waiting in line while my friend was doing something or other and one of the other authors on the panel came out to inspect the line and see what was going on. The author was AJ Hartley. I'd never heard of him before. No one in our part of the line had, so he was telling us about his books when someone asked if he had any with him they could buy. Soon, he had tons of requests for them. Not being one to resist adorable, slightly awkward British boys, I bought his new one, a fantasy book, and he signed it for me. I STILL haven't gotten around to reading it, but I did pick up two of his modern day thrillers at the used book store a while ago. I read the first one a while back and liked it well enough. I liked this one okay too, but there was something missing for me. The 'who' in 'whodunit' I picked up a bad vibe from in the beginning, though I'm not sure we were supposed to. I caught the slipup made by the person too. Usually I don't, but maybe I'm just getting better? I don't know. This was a nice enough read, but far from joining any lists of my favorite books.
courtneylee87's review
1.0
Initially, I thought the combination of Nazi stolen loot and ancient Greek treasure seemed promising. However, after the first few chapters that proved to be false. Deborah’s character has no depth and is too clueless to believe that she is a museum curator. Everything is always “just out of reach” to the point where it is a plot hindrance rather than a character quirk. Her conversations with other characters only serve to showcase the author’s own racist and sexist ideas/opinions.
The plot was the worst part of the reading experience. It was patchwork at best, twisting and turning with additions that made little to no sense. The weak connection between “the mask of Atreus” and World War II was pathetic and irritating. The author should have chosen one or the other: a hunt for ancient Homeric treasure or a hunt for Nazi treasure. It may not have fixed the problem with the character arcs, but it would have been more logical.
The author uses generalization when delivering historical “facts” in this book and that is such a taboo when writing historical fiction. Generalizations are the enemy of history and its interpretation. It leads to dangerous rhetoric and cancel-culture. But again, the author’s prejudices come across so loud on the page that even narrowing it down and doing proper research still would not have helped this novel. This honestly read as a first draft of a manuscript from a student in a creative writing course who is not seriously interested in learning the craft of storytelling.
That said, I gave this book a 1 star rating. I will not be reading this author again because I found his storytelling disrespectful to history itself and the thriller novel genre and, more importantly, disrespectful to minorities. Hiding behind a Nazi in a fictional story does not make it okay for prejudice to spill onto the page without a clear reason.
The plot was the worst part of the reading experience. It was patchwork at best, twisting and turning with additions that made little to no sense. The weak connection between “the mask of Atreus” and World War II was pathetic and irritating. The author should have chosen one or the other: a hunt for ancient Homeric treasure or a hunt for Nazi treasure. It may not have fixed the problem with the character arcs, but it would have been more logical.
The author uses generalization when delivering historical “facts” in this book and that is such a taboo when writing historical fiction. Generalizations are the enemy of history and its interpretation. It leads to dangerous rhetoric and cancel-culture. But again, the author’s prejudices come across so loud on the page that even narrowing it down and doing proper research still would not have helped this novel. This honestly read as a first draft of a manuscript from a student in a creative writing course who is not seriously interested in learning the craft of storytelling.
That said, I gave this book a 1 star rating. I will not be reading this author again because I found his storytelling disrespectful to history itself and the thriller novel genre and, more importantly, disrespectful to minorities. Hiding behind a Nazi in a fictional story does not make it okay for prejudice to spill onto the page without a clear reason.
helenace13's review against another edition
adventurous
mysterious
medium-paced
- Plot- or character-driven? Plot
- Strong character development? No
- Loveable characters? It's complicated
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? It's complicated
3.5
I did not see the plot twist coming, reads nicely.
epictetsocrate's review against another edition
3.0
Andrew Mulligrew îşi puse mai bine căştile pe urechi. Probabil că nu auzise bine. Dat fiind uruitul motorului de tanc Sherman, era şi aşa uimitor că mai putea auzi ceva prin circuitul radio.
— Repetă! ţipă el în microfon.
— Coloană germană îndreptându-se rapid spre sud, chiar în faţă, repetă comandantul. Vehicul blindat în frunte, urmat de ceva mare, fără turelă. Poate un Jagdpanther.
Mulligrew simţi că-i stă inima în loc. Avea impresia că aşa auzise şi prima dată. În ciuda scârţâielilor şi gemetelor scoase de şenilele tancului, putea auzi limpede chiar şi păcăniturile paraziţilor din circuitul radio. Cineva, poate Williams în „Haiducul”, în stânga lui – tot plutonul de blindate avea porecle vopsite pe nasurile turelelor – întrebă ce altceva se mai găsea în convoiul inamic. Omul vorbi cu un ton între resemnare şi groază.
— Vreo două camioane, o semiremorcă, cel puţin alte două tancuri, probabil un Panzer 4 şi un Panther.
Patru tancuri Sherman, îşi zise Mulligrew, unul dintre ele deplasându-se doar cu jumătate din viteza maximă, şi două Stuart M5 înarmate doar cu tunuri de treizeci şi şapte împotriva celor mai bune blindate germane, inclusiv un tanc pe care nu aveau nicio şansă să-l atingă decât din imediata vecinătate. Fiecare dintre tancurile germane poseda tunuri care îi puteau nimici pe toţi de la cinci sute de metri distanţă. Iar Jagdpanther-ul îi putea face bucăţi de la o distanţă de trei ori mai mare.
De ce naiba trimiseseră nemţii un pluton de prim rang ca acesta spre sud, în condiţiile în care îşi foloseau toţi oamenii şi toate maşinile ca să întârzie iureşul aliat din nord? Berlinul stătea să cadă, poate chiar căzuse, dar unei astfel de unităţi de elită i se permisese să se retragă atât de departe spre sud, chiar în calea plutonului – Dumnezeu să-l aibă în pază! – aliat de blindate.
Tancul lui Mulligrew, alături de restul plutonului, se separase de Batalionul 761 de tancuri cu cinci zile înainte, în vreme ce treceau prin Regensburg spre est, ca să înainteze spre Dunăre. Se găseau la circa o sută de kilometri nord-est de Munchen şi la mai puţin de atât de Austria şi de ceea de fusese Cehoslovacia înainte să fie înghiţită de Reich, iar distanţa faţă de frontiera elveţiană nu era cu mult mai mare; era un ţinut spectaculos, plin de munţi împăduriţi cu creste înzăpezite şi castele îndepărtate, romantice, aruncate pe piscuri. Înaintaseră alături de restul armatei de asalt, începând în sfârşit să creadă că târâşul lor de coşmar din Normandia, prin Ardeni, către inima Germaniei, se apropia de un sfârşit victorios – un sfârşit care aproape făcea uitat faptul că îşi pierduseră jumătate din camarazi pe drum – şi se treziseră ţintuiţi pe loc de artileria inamică. Plutonul lui Mulligrew primise ordinul de a anihila liniile de aprovizionare inamice, dar se trezise complet singur două zile mai târziu. Batalionul primise ordinul să înainteze cu viteza maximă alături de restul armatei către Steyr, pe râul Enns, pentru a face joncţiunea – cumva neliniştitoare perspectivă – cu ruşii.
— Repetă! ţipă el în microfon.
— Coloană germană îndreptându-se rapid spre sud, chiar în faţă, repetă comandantul. Vehicul blindat în frunte, urmat de ceva mare, fără turelă. Poate un Jagdpanther.
Mulligrew simţi că-i stă inima în loc. Avea impresia că aşa auzise şi prima dată. În ciuda scârţâielilor şi gemetelor scoase de şenilele tancului, putea auzi limpede chiar şi păcăniturile paraziţilor din circuitul radio. Cineva, poate Williams în „Haiducul”, în stânga lui – tot plutonul de blindate avea porecle vopsite pe nasurile turelelor – întrebă ce altceva se mai găsea în convoiul inamic. Omul vorbi cu un ton între resemnare şi groază.
— Vreo două camioane, o semiremorcă, cel puţin alte două tancuri, probabil un Panzer 4 şi un Panther.
Patru tancuri Sherman, îşi zise Mulligrew, unul dintre ele deplasându-se doar cu jumătate din viteza maximă, şi două Stuart M5 înarmate doar cu tunuri de treizeci şi şapte împotriva celor mai bune blindate germane, inclusiv un tanc pe care nu aveau nicio şansă să-l atingă decât din imediata vecinătate. Fiecare dintre tancurile germane poseda tunuri care îi puteau nimici pe toţi de la cinci sute de metri distanţă. Iar Jagdpanther-ul îi putea face bucăţi de la o distanţă de trei ori mai mare.
De ce naiba trimiseseră nemţii un pluton de prim rang ca acesta spre sud, în condiţiile în care îşi foloseau toţi oamenii şi toate maşinile ca să întârzie iureşul aliat din nord? Berlinul stătea să cadă, poate chiar căzuse, dar unei astfel de unităţi de elită i se permisese să se retragă atât de departe spre sud, chiar în calea plutonului – Dumnezeu să-l aibă în pază! – aliat de blindate.
Tancul lui Mulligrew, alături de restul plutonului, se separase de Batalionul 761 de tancuri cu cinci zile înainte, în vreme ce treceau prin Regensburg spre est, ca să înainteze spre Dunăre. Se găseau la circa o sută de kilometri nord-est de Munchen şi la mai puţin de atât de Austria şi de ceea de fusese Cehoslovacia înainte să fie înghiţită de Reich, iar distanţa faţă de frontiera elveţiană nu era cu mult mai mare; era un ţinut spectaculos, plin de munţi împăduriţi cu creste înzăpezite şi castele îndepărtate, romantice, aruncate pe piscuri. Înaintaseră alături de restul armatei de asalt, începând în sfârşit să creadă că târâşul lor de coşmar din Normandia, prin Ardeni, către inima Germaniei, se apropia de un sfârşit victorios – un sfârşit care aproape făcea uitat faptul că îşi pierduseră jumătate din camarazi pe drum – şi se treziseră ţintuiţi pe loc de artileria inamică. Plutonul lui Mulligrew primise ordinul de a anihila liniile de aprovizionare inamice, dar se trezise complet singur două zile mai târziu. Batalionul primise ordinul să înainteze cu viteza maximă alături de restul armatei către Steyr, pe râul Enns, pentru a face joncţiunea – cumva neliniştitoare perspectivă – cu ruşii.
More...