Reviews

Bluebeard by Kurt Vonnegut

Only show reviews with written explanations

maxacarv's review against another edition

Go to review page

funny lighthearted reflective relaxing slow-paced

4.0

scylla87's review against another edition

Go to review page

funny reflective slow-paced

Plot- or character-driven? A mix
Strong character development? No
Loveable characters? No
Diverse cast of characters? No
Flaws of characters a main focus? Yes

2.75

whimsicalmeerkat's review against another edition

Go to review page

4.0

Perhaps more intriguing to me than it might otherwise be because of my recent visits to museums, conversations about Jackson Pollock, and the fact that someone was making art in the same room while I was reading it. Still, once I started reading, I finished the book in a sitting. Vonnegut's prose draws one in, while also somewhat repulsing one, and that remains the same throughout this story. It left me somewhat disturbed, while also faintly hopeful. Which probably doesn't make much sense.

savaging's review against another edition

Go to review page

5.0

Vonnegut you old so-and-so!

iulia_marc's review against another edition

Go to review page

4.0

Mi-a luat jumătate de an să aflu ce a pus sub lacăt, în magazia de cartofi, pictorul Rabo Karabekian, un „Barbă Albastră” ce și-a ucis nu soțiile, cum era vechea poveste franceză, ci operele de artă, lipsite de suflet (și na, în cele din urmă, și de pigment – pentru că înainte de Banksy, a fost acest Rabo vonnegutian, deși situația lui a fost involuntară). Mi-e drag Kurt Vonnegut Jr. și mi-e drag cam tot ce scrie, chiar dacă nu „mă prind” toate cărțile lui, chiar dacă nu le citesc pe toate dintr-o răsuflare. Mi-a plăcut deci și „Barbă Albastră”, cu toate reflecțiile asupra artei, asupra scrisului, asupra condiției umane și, desigur, asupra războiului. Romanul e clasic Vonnegut: amărăciune comică, absurdități existențiale, idei mari și late exprimate în cele mai banale ori neașteptate moduri. Nu îmi dau seama cât de în serios lua Vonnegut ideile despre artă, exprimate prin intermediul diverșilor artiști, cât e satiră, cât ambele.

Avem aici o tentativă de autobiografie (inventată) și pagini de jurnal ale lui Rabo Karabekian – pictor, tată și soț ratat, dar soldat excelent, după cum se descrie chiar el. La 71 de ani, e convins de o văduvă ce și-a făcut intrarea val-vârtej în viața și casa lui, să scrie. Rezultatul e această poveste neașteptat de… feministă. Pentru că „Barbă Albastră” nu e (doar) pictorul nostru, ci energia masculină, în general, cu violența, războaiele, misoginismul specific (mai ales în perioada în care a fost scrisă cartea).

Nu mă așteptam să găsesc atâtea personaje feminine atât de puternice, cu voci atât de clare, rostind răspicat niște lucruri parcă insuficient spuse la vremea respectivă. Barbă Albastră e despre ele, dincolo de artă și război, deși nu-ți dai seama decât mai târziu în carte.

Abia după ce s-au așternut toate ideile și am asimilat finalul (după ce-am văzut, deci, ce era în magazia de cartofi), simt că da, ce carte faină am citit.

Las aici și câteva rânduri care s-au lipit în mod special de mine:
„O mulțime enormă de oameni acceptau orice fel de slujbe putea găsi și așteptau să se sfârșească odată Marea Depresiune ca viața cea adevărată să poată porni din nou. Dar trebuia să mai trecem, încă, printr-un Război Mondial, mai înainte ca adevărata viață să poată începe.”