Scan barcode
epictetsocrate's review against another edition
3.0
În toamna lui ’68 eram în ultimul an de liceu şi am început să am ceea ce s-ar putea numi premoniţii intense. Din septembrie ’68 şi până când am absolvit am ştiut că voi fi rănit în Vietnam. Şi când spun asta să nu credeţi că e acelaşi lucru cu faptul că toată lumea ştie că va fi rănită în Vietnam. Eu am grupa de sânge l-A şi numărul meu de loterie e 1, dar vreau să spun că ştiam că-mi voi pierde mâna dreaptă. Când le-am zis amicilor chestia asta, au început să râdă. Joey Martinez îmi zicea: „O să fii nevoit să-nveţi să ţi-o freci cu stânga, bulache.” Nimeni nu pricepea. Mă trezeam în toiul nopţii cu imaginea asta în minte şi nu puteam s-o uit. Îmi vedeam mâna zăcând nemişcată pe pământ, ca un crab. Ar fi trebuit să fie amuzant, dar nu era. Nu aveam presentimentul că am să mor, ci numai că am să-mi pierd mâna dreaptă. Iar când s-a întâmplat, în octombrie ’69, aproape de Song Mao, nu m-a mai afectat. Nu m-a durut chiar aşa de tare şi mi-au pus un garou pe braţ imediat. Am ştiut că are să se-ntâmple, aşa că n-a fost realmente un şoc. Câteodată mă gândesc că de-aia am ştiut, ca să nu mă prăbuşesc şi să mor din pricina şocului. La drept vorbind m-am simţit uşurat. Îmi fusese teamă de-atâta timp… Atât că nu vedeam cum aveam s-o pierd, de la ce fel de bombă-capcană o să mi se tragă.
iamericab's review
3.0
I thought it was an unusual and strange book. At times I liked it and at others times I didn't. The story did keep my attention.
More...