Scan barcode
teddy0009's review
5.0
Apreciez faptul că nu am găsit descrieri interminabile, neplăcute şi plictisitoare cum sunt cele gândite de Sadoveanu. Bună treabă Cezar Petrescu!
epictetsocrate's review
4.0
Regele get purta ochii de la o masă la alta. Păru că le măsoară şi le cântăreşte. În barba-i inelată, abia se presimţi ascunzându-se un început de surâs şi în ochii albaştri o sclipire îndată stinsă.
Urmă, săltându-şi bunda scurtă, pe umăr:
― Iată ce am dorit să aflăm, eu şi tovarăşii aceştia ai mei!… Am vrut să cunoaştem anume, care e părerea voas-tră cinstită şi fără strâmbătate: din aceste două mese întin-se, lămuriţi-ne, rogu-vă, au care e cea regească şi care e cea de nevolnici?… Poate ochii noştri ne înşală şi mintea nu ne ajută. Oamenii aceştia ai mei cred a spune că regeas-că e numai masa voastră, a macedonenilor…
― Despre aceasta nu mai încape nicio îndoială! întări cu repede trufie Lisimah, uitând pentru o clipă dintr-a cui îndurare se aflau acolo. Masa unui rege macedonean, care a fost mâna dreaptă a lui Alexandru cel Mare, nici nu poate fi altfel decât regească. La a voastră nu ştiu dacă ar primi să se aşeze nici sclavii mei…
― Aşa ne cugetam şi noi! zâmbi a râde cu înveselire făţişă regele get, întorcându-se spre căpitanii lui să capete întărita spuselor.
Pe urmă, cu râsul şters şi cu privirea înăsprită, se răsuci din nou către Lisimah şi căpeteniile lui.
― Va să zică suntem de aceeaşi părere!?… Aceasta mă bucură! E semn că până la sfârşit avem să ne înţelegem… Iar fiindcă până acum n-am dat greş, îngăduiţi-mi să duc întrebarea mai departe… Dacă aşadar masa noastră e atât de săracă, precum sărace sunt şi straiele noastre groase şi lingurile noastre de lemn, ulcelele acestea de corn pârlit şi talerele de paltin, mă întreb şi nu mă dumi-resc, cum oare v-aţi putut ispiti să veniţi şi să le căutaţi în sălbăticiile noastre?… Aţi lăsat orânduielile de acasă şi o viaţă strălucită. O împărăţie încă mai mândră, despre care s-a dus vestea până la cea mai departe suflare omenească… Şi lăsându-le aceste bunuri fără preţ pe mâna slugilor, aţi râvnit la viaţa de fiare a unor varvari, cum ne numiţi voi: nişte oameni necăjiţi, cu nevoile lor, cu adăposturi ticăloase de lut şi nuiele; aşezări de bieţi oameni care au fost lipsiţi de toate învăţăturile lumii. Ce ne-aţi fi putut smulge oare, mai mult decât sărăcia de pe noi?… Noi suntem nişte oameni ai pădurilor şi ai câmpurilor. N-avem a împărţi nimic, cu nimeni!… Ne mulţumim cu locul nostru sub cer. Iar cerul nostru ne apără şi ne ocroteşte de oaspeţi veniţi cu silnicie. Poate aţi aflat că şi alte oştiri s-au petrecut pe aici, iar acum le albesc ciola-nele pe câmpuri. Pierzania altora au nu v-a dat oare de gândit?… Eu nu ştiu atunci la ce vă foloseşte atotştiinţa înţelepţilor voştri, dacă nu v-a învăţat până acum că omului care nu are decât cămaşa pe el nu-i puteţi lua decât cămaşa şi sufletul… Dară ce spun eu sufletul? Sufletul este nepieritor şi nu-i stă în puterea cuiva să-l smulgă ca un strai oarecare, netrebnic… Aceasta am vrut
Urmă, săltându-şi bunda scurtă, pe umăr:
― Iată ce am dorit să aflăm, eu şi tovarăşii aceştia ai mei!… Am vrut să cunoaştem anume, care e părerea voas-tră cinstită şi fără strâmbătate: din aceste două mese întin-se, lămuriţi-ne, rogu-vă, au care e cea regească şi care e cea de nevolnici?… Poate ochii noştri ne înşală şi mintea nu ne ajută. Oamenii aceştia ai mei cred a spune că regeas-că e numai masa voastră, a macedonenilor…
― Despre aceasta nu mai încape nicio îndoială! întări cu repede trufie Lisimah, uitând pentru o clipă dintr-a cui îndurare se aflau acolo. Masa unui rege macedonean, care a fost mâna dreaptă a lui Alexandru cel Mare, nici nu poate fi altfel decât regească. La a voastră nu ştiu dacă ar primi să se aşeze nici sclavii mei…
― Aşa ne cugetam şi noi! zâmbi a râde cu înveselire făţişă regele get, întorcându-se spre căpitanii lui să capete întărita spuselor.
Pe urmă, cu râsul şters şi cu privirea înăsprită, se răsuci din nou către Lisimah şi căpeteniile lui.
― Va să zică suntem de aceeaşi părere!?… Aceasta mă bucură! E semn că până la sfârşit avem să ne înţelegem… Iar fiindcă până acum n-am dat greş, îngăduiţi-mi să duc întrebarea mai departe… Dacă aşadar masa noastră e atât de săracă, precum sărace sunt şi straiele noastre groase şi lingurile noastre de lemn, ulcelele acestea de corn pârlit şi talerele de paltin, mă întreb şi nu mă dumi-resc, cum oare v-aţi putut ispiti să veniţi şi să le căutaţi în sălbăticiile noastre?… Aţi lăsat orânduielile de acasă şi o viaţă strălucită. O împărăţie încă mai mândră, despre care s-a dus vestea până la cea mai departe suflare omenească… Şi lăsându-le aceste bunuri fără preţ pe mâna slugilor, aţi râvnit la viaţa de fiare a unor varvari, cum ne numiţi voi: nişte oameni necăjiţi, cu nevoile lor, cu adăposturi ticăloase de lut şi nuiele; aşezări de bieţi oameni care au fost lipsiţi de toate învăţăturile lumii. Ce ne-aţi fi putut smulge oare, mai mult decât sărăcia de pe noi?… Noi suntem nişte oameni ai pădurilor şi ai câmpurilor. N-avem a împărţi nimic, cu nimeni!… Ne mulţumim cu locul nostru sub cer. Iar cerul nostru ne apără şi ne ocroteşte de oaspeţi veniţi cu silnicie. Poate aţi aflat că şi alte oştiri s-au petrecut pe aici, iar acum le albesc ciola-nele pe câmpuri. Pierzania altora au nu v-a dat oare de gândit?… Eu nu ştiu atunci la ce vă foloseşte atotştiinţa înţelepţilor voştri, dacă nu v-a învăţat până acum că omului care nu are decât cămaşa pe el nu-i puteţi lua decât cămaşa şi sufletul… Dară ce spun eu sufletul? Sufletul este nepieritor şi nu-i stă în puterea cuiva să-l smulgă ca un strai oarecare, netrebnic… Aceasta am vrut
More...